Social-Cultură
Elevii de 10 din Dej, premiați și de Consiliul Județean Cluj! Câți bani au primit
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișLa sediul Consiliului Județean Cluj a avut loc luni, 30 septembrie 2019, festivitatea de premiere a elevilor care au obținut media 10,00 la Evaluarea Națională și la Examenul de Bacalaureat.
„Îi felicit, încă o dată, pe cei mai merituoși elevi ai Clujului, cei care prin muncă asiduă, perseverență și implicare au reușit să obțină nota maximă. În același timp, îi felicit și le mulțumesc celor fără de care aceste reușite cu adevărat excepționale nu ar fi fost posibile: părinți, profesori, diriginți, directori”, a spus Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
În semn de recunoaștere a eforturilor depuse pentru a pune și în acest an județul Cluj pe harta excelenței în educație, Consiliul Județean le-a acordat tinerilor diplome de merit precum și o sumă de 1.500 lei/elev pentru cei 29 de elevi cu media 10,00 la Evaluarea Națională, respectiv 2.000 de lei pentru fiecare dintre cei 15 tineri care au obținut media 10,00 la examenul de Bacalaureat.
Din cei 44 de elevi din județul Cluj, patru sunt din Dej. Trei eleve au obținut nota 10 la Bacalaureat și o altă elevă a reușit să obțină punctaj maxim la Evaluarea Națională.
Este vorba despre Ana Andreea Cîrdan, Anamaria Cozoș și Maria Ondina, toate de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, care au obținut nota 10 la Bacalaureat 2019, și Larisa Bidian de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej, care a obținut media 10 la Evaluarea Națională.
CITEȘTE ȘI: