Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Elevii de 10 din Dej, premiați și de prefectul județului Cluj – FOTO

Publicat acum

pe

În cursul zilei de ieri, 5 septembrie, în sala festivă a Liceului Teoretic „Bathory Istvan” din Cluj-Napoca, prefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, a participat la festivitatea de premiere a absolvenţilor de clasa a VIII-a, respectiv a XII-a care au reuşit performanţa de a obţine media 10 la examenul de Evaluare Naţională, respectiv examenul de Bacalaureat 2017.

Premeierea s-a făcut în conformitate cu ordinul Ministerului Educației Nationale privind acordarea de stimulente financiare absolvenţilor din acest an care au obţinut media 10 la evaluarea naţională şi la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie.

Printre cei premiați s-au aflat și absolvenți de 10 din municipiul Dej.

Cei cinci elevi din Dej care au obținut media maximă la Evaluarea Națională și Bacalaureat sunt:

  • Vlad Racolța – Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” – Bacalaureat;
  • Haraguș Maria Claudia – Școala Gimnazială „Avram Iancu” – Evaluarea Națională;
  • Hozai Cristina Ioana – Școala Gimnazială „Avram Iancu” – Evaluarea Națională;
  • Bote Tudor-Andrei – Colegiul Național „Andrei Mureșanu” – Evaluarea Națională;
  • Mora Radu- Irinel – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” – Evaluarea Națională.

În calitatea mea de prefect al județului Cluj, mă bucur că și în acest an Guvernul României a găsit resursele necesare să premieze performanța.

Este o zi de sărbătoare la care am deosebita plăcere să particip alături de voi, elevii care faceți cinste Clujului și care faceți să se vorbească, nu de puține ori, la superlativ despre învățământul clujean.

Este meritul vostru în primul rând, pentru efortul depus în obținerea acestor performanțe, însă vreau să îi felicit și pe dascălii voștri care v-au îndrumat pașii, pe familiile voastre deopotrivă, care v-au susținut și, nu în ultimul rând, conducerea ISJ Cluj pentru un management de calitate.

Vă doresc ca în viață să fiți și oameni de nota 10, nu doar elevi de nota 10, pentru că societatea noastră are nevoie de oameni competenți și, în egală măsură, demni și integri.

Celor care au obţinut nota 10 la examenul de Evaluare Națională le transmit să repete această performanță și la finalizarea studiilor liceale, avându-i ca exemplu pe colegii lor mai mari, aici de față, iar celor care au promovat examenul de bacalaureat cu nota 10 le doresc să își urmeze vocaţia indiferent de obstacolele, mai mici sau mai mari, care li se vor ivi în cale.

Nu în ultimul rând, vă încurajez pe toți ca, peste ani, atunci când veți finaliza studiile universitare cu aceleași performanțe extraordinare, să vă întoarceți cu încredere privirea către societatea care v-a format, pentru că are mare nevoie de generații tinere de profesioniști autentici în toate domeniile de activitate.

Felicitări și mult succes mai departe!” a fost mesajul prefectului Cherecheș.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER