Ştiri din zonă
EMIL BOC a dat astăzi cu subsemnatul la DNA, într-un caz de retrocedări ilegale
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
Fostul premier Emil Boc a ajuns în această dimineață la DNA fiind audiat ca martor într-un dosar în care sunt investigate fapte de corupţie săvârşite de ANRP.
Emil Boc a ajuns în această dimineaţă la DNA. Acesta a declarat că nu are emoţii deoarece nu are de ce.
„Am fost invitat în calitate de martor probabil într-un dosar de cercetare, nu ştiu despre ce este vorba”, a mai spus acesta la intrarea în sediu.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Emil Boc este „audiat ca martor într-un dosar în care există suspiciune de corupţie privind retrocedări ilegale făcute de ANRP”.
Fostul prim-ministru a ieşit de la audieri după mai bine de o oră. La plecarea de la sediul DNA, el a declarat că a vorbit despre procedura de organizare a Guvernului în baza legii 90/2001. „Am prezentat detalii care vizează relaţia Guvernului cu ministerele şi procedurile de desemnare în diverse comitete în care ministerele, respectiv Guvernul, are reprezentanţi. Apreciez faptul că procurorul de caz a avut toată disponibilitatea de a afla, a asculta, toate procedurile care ţin de asta”, a declarat el. Edilul Clujului a susţinut că nu poate da mai multe detalii întrucât ancheta este în derulare.
FOTO – Arhivă
Citește și:

Droguri în loc de dulciuri! Tânăr săltat de jandarmi, la Dej, în noaptea de Moș Nicolae – FOTO

Beat, cu permisul suspendat și fără noroc: tânăr din Chiuiești, reținut de Moș Nicolae în uniformă de polițist

Femeie lovită în cap cu telefonul. Agresorul, reținut de polițiștii din Gherla și apoi arestat













