Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Eveniment tradițional dedicat Centenarului, duminică, la Iclod

Publicat acum

pe

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean, împreună cu Primăria și Consiliul Local Iclod, organizează duminică, 4 noiembrie 2018, un eveniment cultural – tradițional, dedicat Centenarului.

Intitulată „Iclodul și Marea Unire”, manifestarea va debuta la ora 13.30, la Muzeul de Istorie și Etnoarheologie din localitate, unde va avea loc apelul solemn al militarilor căzuți la datorie în marile conflagrații mondiale, urmat de mesajul autorităților locale și județene și dezvelirea monumentului „Unirea – 1918”. Apoi, toți cei prezenți se vor prinde într-o horă a Unirii, ce va fi urmată de defilarea militarilor din cadrul Unității Militare 02565 din Cluj-Napoca.

Manifestările vor continua de la ora 16.00, la Centrul Cultural din Iclod, cu un spectacol folcloric, susținut de Ansamblul folcloric „Dansatorii de pe Someș”, Grupul tradițional „Tradiții Ormănene” și Grupul „Sfântul Nicolae” al Bisericii Ortodoxe din Iclod. Totodată, pe scenă, vor urca soliștii vocali: Anuța Nemeș-Mânecan, Radu Lazăr, Ioana Maria Câmpan și Pavel Mărginean, alături de grupul instrumental „Ceterașii de la Gherla”, condus de Gabriel Bunea și un grup instrumental din cadrul Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Invitați speciali sunt Sava Negrean Brudașcu și Nicolae Furdui-Iancu, iar spectacolul va fi prezentat de realizatoarea de emisiuni culturale la Radio Renașterea, Diana Găucă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER