Conectează-te cu noi

Administraţie

EXCLUSIV – Dej | Am aflat DE CE S-A ÎNCHIS Torocul! Deficiențe GRAVE găsite de DSP Cluj (3)

Publicat acum

pe

Serialul ”Parcul Balnear Toroc Dej, închis de DSP Cluj!” continuă astăzi cu episodul trei! Nu numai că am primit confirmarea oficială că DSP a pus zăvorul peste stațiune, am aflat și toate motivele care au stat la baza deciziei de a suspenda activitatea. Dacă unele nereguli descoperite de direcția clujeană erau ușor de intuit, altele sunt de-a dreptul reprobabile și grave!

Pe 26 septembrie, publicația noastră scria în EXCLUSIVITATE că reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) a Județului Cluj s-au prezentat la Parcul Balnear Toroc Dej și au găsit numeroase nereguli, solicitând închiderea stațiunii până la remedierea lor. Tot atunci am cerut explicații privind zăvorul pus pe Toroc, iar Primăria Municipiului Dej a recunoscut că s-au efectuat ”controale ale autorităților responsabile”. Totuși, în ciuda evidentului, administrația a susținut printr-un comunicat trimis pe adresa redacției că ”adevăratul motiv” pentru care se închide Parcul Balnear Toroc este efectuarea unor ”lucrări de reparații și întreținere care se impun la finalul sezonului estival 2018”.

O zi mai târziu, la finalul ședinței Consiliului Local Dej, adevărul a ieșit la iveală: DSP Cluj a dispus, de fapt, închiderea Torocului! ”Au venit cei de la DSP și asta au spus <<sistați activitatea până renovați problema!>> (…) Și calitatea apei, în momentul acela nu a fost cea dorită”, a recunoscut primarul Morar Costan, după ce consilierul local Marius Butuza a cerut explicații privind situația de la Toroc și a solicitat procesul verbal întocmit de DSP la finalul controlului.

Având în vedere că primarul Morar Costan a fost evaziv, iar procesul verbal nu a mai apărut, Dej24.ro a făcut o adresă către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj pentru a afla adevărul direct de la sursă.

Ce au verificat reprezentanții DSP Cluj la Toroc și ce măsuri s-au dispus?

Ca urmare a adresei noastre, am aflat că reprezentanții DSP Cluj au ”puricat” Torocul ”în lunie august și septembrie, ocazie cu care s-au verificat condițiile igienico-saniatre de la nivelul unitații (dotări, întreținere, monitorizare calitate apă de îmbăiere, dotarea cu substanțe dezinfectante, efectuarea operațiunilor DOD, examinări medicale periodice și cursurile de formare a personalului, etc). Măsurile cu efect imediat au vizat respectarea ritmului de monitorizare a calității apei de îmbăiere conform cu normele în vigoare, asigurarea parametrilor fizico-chimici în limitele prevăzute de legislație pentru apa de îmbăiere, asigurarea de produse biocide însoțite de documente de reglementare, efectuarea corespunzătoare a manoperelor de curățenie și dezinfecție, actiuni ce puteau fi rezolvate fără ca activitatea să fie închisă”.

De ce s-a pus zăvorul peste Toroc?

Deși acțiunile amintite mai sus puteau fi rezolvate fără ca activitatea stațiunii să fie închisă, controlul DSP Cluj din data de 24 septembrie a fost DECISIV. Atunci s-a decis suspendarea activității unității până la remedierea tuturor deficiențelor!

Dacă vă întrebați de ce s-a pus lacătul peste Toroc, răspunsul primit de la DSP ne-a șocat și pe noi: apa nu corespunde din punct de vedere fizico-chimic și nici microbiologic, condițiile igienico-sanitare sunt necorespunzătoare, iar camerele de cazare sunt neautorizate sanitar! Redăm integral neconformitățile găsite de DSP:

– nerespectarea ritmului de monitorizare a calității apei de îmbaiere
– conform buletinelor de analiza 1274/21.09.2018; 1054/17.09.2018 (prelevate de reprezentanții DSP Cluj), apa nu corespunde din punct de vedere fizico-chimic, cât și microbiologic
– condiții igienico-sanitare necorespunzătoare în zona aferentă piscinei interioare, spații anexe și zona de băi sărate
– grupurile sanitare pentru personal și clienți neîntreținute
– la etaj sunt amenajate 6 camere de cazare dar neautorizate sanitar

Acestea nu au fost singurele controale la Toroc, în ultimii trei ani fiind aplicate diferite sancțiuni! ”În perioada 2015 până în prezent, au fost efectuate 6 controale, ocazie cu care s-au stabilit măsuri cu termene de remediere și s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea ritmului de monitorizare calității apei de îmbăiere. În urma măsurilor stabilite, anual s-au efectuat lucrări de igienizare a unității”, ne-au mai transmis reprezentanții direcției clujene.

Vă reamintim, conform comunicatului Primăriei Municipiului Dej, Parcul Balnear Toroc Dej ar urma să fie redeschis pe 17 octombrie.

Citește și:

EXCLUSIV – DSP Cluj a găsit NEREGULI la Parcul Balnear Toroc Dej. Stațiunea, ÎNCHISĂ o perioadă (1)

EXCLUSIV. Dej24.ro a avut dreptate: Parcul Balnear Toroc Dej, ÎNCHIS de DSP! Explicațiile primarului – VIDEO (2)

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER