Administraţie
EXCLUSIV Dej24.ro. Viceprimarul comunei Cășeiu și-a dat DEMISIA! Motivele din spatele deciziei
Publicat acum
2 minutepe

Viceprimarul comunei Cășeiu și-a dat demisia, în urmă cu puțin timp, chiar în fața colegilor ei din Consiliul Local. Dej24.ro a aflat motivele din spatele deciziei.
”Decizia de a demisiona nu este un abandon, ci curajul de a pune punct unei ”lupte” cu o conducere neasumată”, a declarat Marinela Cremene pentru Dej24.ro. În această dimineață, social-democrata și-a depus demisia din funcțiile de viceprimar al comunei Cășeiu și consilier local în Consiliul Local Cășeiu, începând cu data de 28 aprilie 2026, din motive strict profesionale.
”Așa cum am menționat și în raportul de activitate depus pentru anul 2025, consider că atribuțiile de serviciu sunt de foarte multe ori imposibil de exercitat în folosul cetățenilor în situația actuală, în care colaborarea cu d-nul primar nu este una eficientă. Cred că împărtășim viziuni foarte diferite în ceea ce privește gestionarea banului public, consider că se fac în continuare cheltuieli multe și nejustificate, iar ceea ce m-a determinat să fac într-un final acest pas a fost presiunea pentru emitere unui acord de funcționare în localitatea Urișor”, a precizat pentru Dej24.ro Marinela Cremene.
Mai departe, deja fostul viceprimar al comunei Cășeiu dezvoltă: ”Reamintesc colegilor din cadrul Consiliului Local că am votat și am analizat împreună acel Regulament de emitere a acordurilor de funcționare în anul 2025, este un document care are o bază legislativă clară și fiind parte din Comisia care analizează dosarele firmelor care îl solicită, mi-am exercitat atribuțiile strict conform legii.
Față de cetățenii din comuna Cășeiu am acționat întotdeauna imparțial și am transmis de fiecare dată nevoile lor, însă intenția de a veni în sprijinul lor a fost considerată aproape de fiecare dată una de natură politică, ceea ce m-a făcut să realizez că funcția pe care o dețin îmi permite să ajut comuna mult mai puțin decât o puteam face înainte de anul 2024.
Am speranța că în Consiliul Local îmi va lua locul un coleg care va avea curajul să fie de partea cetățenilor, așa cum am făcut-o și eu întotdeauna. Îmi voi relua contractul de muncă și atâta timp cât voi mai rămâne în această instituție mă voi asigura ca investițiile și achizițiile să fie derulate legal și eficient.
Cred ca am avut o bună colaborare cu Consiliul Local, le mulțumesc pentru acest lucru și le transmit multă putere de muncă în activitatea din perioada următoare. Totodată, am avut mereu sprijin din partea colegilor din Partidul Social Democrat și le sunt recunoscătoare că îmi respectă decizia, chiar dacă, cel puțin pentru moment, se pierde o funcție de viceprimar la nivel de județul Cluj.
Le mulțumesc tuturor celor care în anul 2024 au avut încredere în mine și îi asigur, alături de restul cetățenilor din comuna Cășeiu, că îi voi ajuta și îndruma de fiecare dată, în măsura în care este legal și posibil”, a mai arătat Marinela Cremene.
Locul social-democratei în Consiliul Local Cășeiu va fi luat de către Călin Prunduș (din Urișor), următorul aflat pe lista PSD la alegerile locale din 2024.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să urmărești (follow) pagina de facebook Dej24.ro!













