Conectează-te cu noi

Eveniment

EXCLUSIV – SÂNGE și BÂTE DE BASEBALL, ”ingredientele” unei bătăi din Dej. ”M-a tras între garaje și m-a bătut ca pe măr” – VIDEO

Publicat acum

pe

bataie Dej

”Agresorul” a fost de fapt victimă? La două zile după publicarea poveștii în care un bărbat din Dej susținea că a fost rupt în bătaie de un alt individ, Dej24.ro vă prezintă azi detalii șocante din acest caz.

Luni, Dej24.ro vă prezintă povestea unui bărbat din Dej care susținea că a fost bătut cu bestialitate, chiar în fața propriului garaj, de un individ. ”Duminică mă pregăteam să mă duc la biserică şi m-am dus la garaj ca să-mi scot maşina. Am scos-o şi am început să-mi şterg parbrizul, când numa’ m-am trezit cu el faţă în faţă. Avea în mână o bâtă de baseball, însă nu mi-am închipuit nicio clipă că mă va lovi cu ea, dar m-a lovit. Prima lovitură i-am blocat-o cu mâna, dar a doua m-a atins în plin. Şi totul s-a petrecut în plină zi, la ora 10:00 dimineaţa”, a povestit bărbatul, citat de GazetadeCluj.

Ulterior, acesta s-a urcat la bordul maşinii şi a dat fuga la Spitalul Municipal Dej, unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale. De asemenea, omul s-a prezentat și la I.M.L. Cluj pentru a obține certificat medico-legal, medicii recomandându-i bărbatului între 8 şi 9 zile de îngrijiri medicale.

Ieri, la o zi de la publicarea acestui material, reporterii Dej24.ro au fost contactați de presupusul ”agresor”, un bărbat în vârstă de 68 de ani, care se ocupă cu valută în centrul municipiului, fiind extrem de cunoscut în Dej. Nu numai că acesta ne-a negat că a fost ”agresor”, ci ne-a șocat de-a dreptul: ”eu am fost victima, eu am fost bătut!”, a mărturisit acesta.

Agresorul și victima – indiferent de ordinea lor în poveste –  sunt (teoretic, că unul nu locuiește acolo, dar deține un imobil) vecini, într-o curte comună din centrul Dejului. În urmă cu aproximativ 2 ani și jumătate, relațiile dintre cei doi s-ar fi schimbat brusc din cauza unui ”beci” (aflat sub casa scării – situat cumva între cele două locuințe ale lor) pe care și-au dorit amândoi să pună mâna. De acolo și până la poliție, plângeri, anchete, tribunal și sentințe nu a fost decât un singur pas (detalii în materialul video de mai jos).

Conflictul dintre cei doi s-a întins pe o perioadă destul de lungă de timp, însă ”deznodământul” – unul plin de sânge și vânătăi – era greu de anticipat. De la vorbe dure și amenințări la bătaie în plină stradă, cu bâte de baseball, nu a fost decât un pas. Unul care s-a încheiat la spital, în camera de urgențe.

”În data de 20 martie, la ora 10 și ceva, m-a chemat un om ca să cumpăr 1.500 de euro de la el. După ce i-am cumpărat, voiam să mă duc la copil pe deal (n.r – Dealul Florilor), să duc la nepoți dulciuri. Oprind mașina în parcare, lângă un garaj, am lăsat mașina și am venit să mă duc, cu plasa, la nepoți. El era acolo, la garaj, cu mașina scoasă, cu portbagajul deschis. Eu am trecut pe lângă el, nu am zis nimic, cu plasa să mă duc la copii. El, din spate, tup, mi-a tras o lovitură și tot: <<stai să îți dau eu acum că ești aici, pentru 10.000 de euro>>. Eu m-am zbătut imediat și i-am prins o bâtă și am luat-o, într-adevăr. El m-a lovit prima dată în cap, în spate. El când a văzut că i-am luat prima bâtă, el a fugit după a doua bâtă și a luat-o din portbagaj”, ne-a povestit domnul Băieșu, care a recunoscut că a lovit și el, dar în autoapărare.

Mai departe, omul susține că a fost tras între garaje și ”bătut ca pe măr” și face apoi câteva acuzații extrem de grave la adresa celuilalt dejean. ”Prin bătaia asta mi-a zburat ceasul de la mână, mi-a zburat o brățară de 10 grame și mi-a zburat 1500 de euro din buzunarul meu la el. Cineva ne-a văzut de-acolo de pe deal, eu am zbierat din gură de șarpe că nu mai puteam, și s-a zbierat <<vezi că doi se omoară, îl omoară pe unul acolo între garaje>>”. Dejeanul a avut mare noroc cu un individ care a intervenit și a calmat, în final, spiritele.

Cu sânge din cap și până în picioare – după cum mărturisește chiar el – domnul Băieșu a luat cele două bâte aflate pe jos și s-a dus singur la spital (foto atașat, cu ”bilet de ieșire din spital”). ”S-au speriat și doctorii de mine, toți au rămas praf când au văzut cum curge sângele pe mine”, a explicat dejeanul care, după câteva zile, s-a prezentat și la I.M.L. Cluj. Acolo, medicii l-au consultat și au stabilit că leziunile sale necesită între 11 și 12 zile de îngrijiri medicale.

Omul s-a ales cu câteva plăgi, toate suturate, dar și cu echimoze pe mai multe suprafețe din corp. Durerile nu au lipsit nici ele, mai ales în zona occipitală, după cum se arată în raportul I.M.L. Cluj. De altfel, același document prevede că ”numitul prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și cădere” (vezi în imaginile atașate articolului ce mai scrie în raport).

”Să meargă la pușcărie, acolo unde îi e locul, nu să omoare oameni! Mă duc în instanță cu el până în pânzele albe!”, concluzionează bărbatul din Dej.

Cum s-a petrecut mai exact bătaia? Cine se face vinovat? La aceste întrebări vor răspunde polițiștii și anchetatorii, cei care vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs scandalul dintre cei doi.

”Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au întocmit un proces verbal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Persoanele au fost îndrumate în vederea obținerii unui certificat medico-legal și depunerii unor plângeri la sediul unității de poliție. Până în prezent a fost depusă o singură plângere privind săvârșirea acestei fapte”, a declarat pentru Dej24.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER