Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Experiențe inedite pentru un grup de elevi din Dej, la Centrul Turistic Cășeiu – FOTO

Publicat acum

pe

Sub sloganul „CUNOAȘTE, VIZITEAZĂ ȘI APRECIAZĂ COMUNA CĂŞEIU”, Centrul Turistic a oferit marți, 23 mai, unui grup de copii de la Dej experiențe cum doar la țară întâlnești.

Grupul de elevi, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Dej, a participat la activitățile oferite în cadrul programului „Școala Altfel”: prezentarea muzeului etnografic din Centrul Turistic Cășeiu, plimbări cu căruța, poposind la pepiniera, ferma de găini și lacurile de agrement din Rugășești, vizită la cabinetul doctorului Restea Sorin și activități desfășurate în aer liber, dar și în interiorul Căminului Cultural din Rugășești.

Plimbarea cu căruța a început din fața centrului turistic, poposind la pepinieră și la ferma de găini de rasă, campioane europene și naționale, unde gazdă a fost Ovidiu Bartoș. Ulterior, cu toții și-au continuat drumul spre lacurile de agrement, unde copiii au putut admira frumusețea lor, dar și s-au putut bucura de locurile pline cu maci.

Vizita la cabinetul doctorului Restea Sorin i-a familiarizat cu instrumentele folosite de către dânsul într-o consultație. La final fiecare copil a primit câte un cadou dulce.

Toți elevii s-au întors apoi, în pas vioi, la Centrul Turistic, unde i-a așteptat plăcinta caldă. După masa de prânz, unii au participat la activitățile de la Căminul Cultural (jocuri, karaoke), alții au ales jocurile de pe terenul de fotbal sau au colorat pe asfalt.

Mulțumim doamnei învățătoare Rețișan Călina pentru al treilea an în care își desfășoară activitățile din cadrul programului „Școala Altfel” la noi”, au precizat reprezentanții Centrului Turistic Cășeiu.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER