Conectează-te cu noi

Naţional

Exploziile cauzate de acumulările de gaze, tot mai frecvente. Ce recomandă pompierii

Publicat acum

pe

În anul 2016, la nivel naţional s-au produs 20 de explozii urmate sau neurmate de incendiu, în urma cărora două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 16 au fost rănite.

Cele mai multe dintre acestea (14), s-au înregistrat în mediul urban, iar restul situaţiilor în mediul rural. Principalele împrejurări care au generat aceste incidente au constat în manipularea, depozitarea sau păstrarea necorespunzătoare a materialelor combustibile ori a explozivilor, efectuarea unor lucrări/operaţiuni periculoase ce au condus la apariţia unor situaţii generatoare de explozii sau formarea unor amestecuri explozive.

Acest tip de situaţii pot fi generate de acumulările de gaze în subsolurile imobilelor, iar pentru prevenirea incidentelor care pot pune în pericol viaţa semenilor, angajații IGSU reamintesc utilizatorilor prevederile legale ce vizează obligativitatea etanşării căilor de acces în subsoluri a reţelelor de utilităţi.

Astfel, în conformitate cu prevederile Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor alimentate cu gaze naturale (NTPEE 2008), aprobate prin Ordinul nr. 5 din 2009 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare din domeniul Energiei, cu modificările şi completările ulterioare, pentru clădirile amplasate în localităţile în care există reţea de gaze naturale, indiferent dacă acestea sunt sau nu alimentate cu gaze naturale, se prevăd măsuri de etanşare la trecerile instalaţiilor de orice utilitate (încălzire, apă, canalizare, cabluri electrice, telefonice, televiziune etc.), prin pereţii subterani şi prin planşeele subsolurilor clădirilor.

Totodată, existenţa sistemelor corespunzătoare de ventilare/guri de aerisire a subsolurilor este necesară atât pentru protejarea împotriva umidităţii, apariţiei ciupercilor, mucegaiului, extinderii duratei de utilizare a construcţiei, cât şi pentru prevenirea acumulării unor substanţe, în cantităţi ce pot declanşa incendii sau explozii.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește proprietarilor clădirilor (persoane fizice sau juridice, asociaţiilor de proprietari) obligativitatea în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor de funcţionare normală a locuinţelor şi a spaţiilor comune, precum şi răspunderea deţinută pentru administrarea şi funcţionarea clădirilor, întreţinerea şi repararea acestora.

De asemenea, pentru prevenirea incidentelor cu urmări grave, apelul pompierilor vizează şi proprietarii clădirilor care, conform cerinţelor legislaţiei în vigoare, deţin responsabilitatea etanşării canalelor de trecere a reţelelor de utilităţi şi ventilarea spaţiilor din subsoluri.

Atunci când se simte prezenţa mirosului specific scăpărilor de gaze într-un spaţiu închis, trebuie luate următoarele măsuri:

  • Asigurarea ventilării rapide a spaţiului respectiv, prin deschiderea ferestrelor care conduc direct în exteriorul clădirii (nu spre holuri, case de scări, curţi de lumină);
  • Întreruperea alimentării cu gaze naturale, prin închiderea robinetului de incendiu;
  • Anunţarea de îndată, din exteriorul clădirii, a operatorului sistemului de distribuţie de gaze privind problema identificată;
  • Nepermiterea accesului persoanelor în incinta respectivă;
  • Neexploatarea instalaţiilor electrice şi decuplarea acestora de la sursa de alimentare;
  • Neutilizarea surselor de foc pentru iluminat şi a celor de generare a scânteilor;
  • Nepermiterea fumatului în incinta respectivă;
  • Anunţarea celorlalţi consumatori racordaţi la instalaţia de utilizare, în situaţia existenţei mai multor consumatori alimentaţi prin branşament comun.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER