Sport
FC Unirea Dej a pierdut în prelungiri meciul cu Odorheiu Secuiesc. Uniriștii au avut 1-0 și 2-1!
Publicat acum
6 anipe
Echipa de fotbal Unirea Dej a pierdut, scor 2-3, partida cu AFC Odorheiu Secuiesc, după ce a condus cu 1-0 și 2-1.
Astăzi s-a reluat campionatul Ligii a III-a, iar echipa de fotbal Unirea Dej a întâlnit, în deplasare, formația AFC Odorheiu Secuiesc, în etapa a XVI-a din seria a V-a. Înaintea acestei confruntări, FC Unirea Dej ocupa locul 13 în clasament, cu 13 puncte acumulate, în vreme ce gazdele se situau o poziție mai jos, pe 14, cu 10 puncte strânse până acum.
Dejenii au început cum nu se poate mai bine meciul, cu gol în primul minut (Pintea a transformat un penalty). Avantajul oaspeților nu a durat prea mult, căci Mintaș a egalat după nici un sfert de oră. În a doua parte a jocului elevii lui Gică Barbu au lovit din nou. Florin Blaj a adus Dejul în avantaj, în minutul 67, însă tot numai pentru câteva minute. Logon (’71) a punctat pentru Odorheiu și tabela a indicat din nou egalitate, 2-2.
La acest scor, dejenii au cerut o lovitură de la punctul cu var, dar arbitrul a considerat că Pop a simulat, i-a arătat al doilea cartonaș galben și l-a eliminat de pe teren. Dezastrul pentru Unirea Dej avea să vină în prelungiri, la ultima fază a jocului. Logon a înscris pentru 3-2 dintr-o fază fixă, iar Unirea se întoarce la Dej fără niciun punct, deși a controlat ostilitățile și a condus de două ori, cu 1-0 și 2-1. În urma acestui rezultat, Unirea rămâne pe locul 13 în clasament, la egalitate de puncte cu Odorheiu.
Tot astăzi s-au mai jucat Gaz Metan Mediaş 2 – Sticla Arieşul Turda 2-0 și CFR Cluj 2 – ACS Unu Fotbal Gloria 2-1. În etapa a XVI-a din seria a V-a mai sunt programate cinci jocuri mâine și poimâine:
sâmbătă, 2 martie, ora 15:00
Unirea Tăşnad – Avântul Reghin
AFC Hărman – Sănătatea Cluj
ACS Fotbal Comuna Recea – MSE Târgu Mureş
CS Iernut – Minaur Baia Mare
duminică, 3 martie, ora 15:00
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Olimpic Cetate Râşnov