Sport
FC Unirea Dej a pierdut partida disputată cu FCM Baia Mare
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișClubul de fotbal Unirea Dej a pierdut meciul disputat astăzi împotriva formației FCM Baia Mare cu scorul de 5-0. Partida a contat pentru etapa cu numărul 21 a seriei a V-a din Liga a III-a.
Meciul s-a disputat la Baia Mare, iar în urma acestui meci, FC Unirea Dej se află în continuare pe ultimul loc în clasament, pe poziția cu numărul 14, cu doar 11 puncte acumulate, în timp ce fotbaliștii maramureșeni sunt pe primul loc în seria a V-a, adjudecându-și cele trei puncte puse la bătaie în acest meci.
Băimărenii au reușit astfel să își consolideze prima poziție în clasament, cu 48 de puncte acumulate până în acest moment. Pentru băimăreni, Ţugui și-a trecut în cont două reușite în minutele 21 și 35, urmate de golurile marcate de V. Pop în minutele 37 și 81. FCM Baia Mare a încheiat partida prin reușita lui Leonte în minutul 86.
La finalul celor 90 de minute de joc, tabela de marcaj a indicat FCM Baia Mare – FC Unirea Dej s-a încheiat 5-0.