Sport
FC Unirea Dej în Liga a II-a, de centenar? Noul OBIECTIV anunțat azi de edilul Morar Costan
Publicat acum
4 anipe
Echipa de fotbal Unirea Dej (Liga a III-a) împlinește anul viitor 100 de ani de la înființare. Primarul Morar Costan a anunțat azi că obiectivul formației este promovarea în Liga a II-a, astfel că aceasta ar putea avea loc chiar în anul centenarului.
Astăzi, referindu-se la echipa de fotbal Unirea Dej, primarul Morar Costan a declarat: ”Comunitatea înseamnă respect pentru tradiție, valori și spirit de învingător. O echipă se construiește cu răbdare, în liniște, fără zgomot. În urmă cu 2 ani, Primăria Municipiului Dej a preluat echipa de fotbal Unirea Dej pentru că, așa cum am afirmat la cel moment, pentru mine a fost de neacceptat perspectiva pierderii de către comunitatea dejeană a acestui club de fotbal cu tradiție. Așa am luat hotărârea de a reda comunității noastre echipa de fotbal Unirea Dej prin preluarea acesteia de către Primăria Municipiului Dej, iar atenția și susținerea mea s-au îndreptat în principal spre atragerea copiilor înspre această echipă a noastră pentru ca juniorii Unirea Dej să facă aici primii pași în fotbal, către performanță”.
La acest moment, FC Unirea Dej are șase grupe de juniori (111 copii cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani) și două echipe de seniori. Cea din Liga a III-a – antrenată de Dragoș Militaru – va avea ca obiectiv promovarea în Liga a II-a! Anunțul a fost făcut azi de edilul Dejului, Morar Costan.
”De la preluarea echipei de fotbal au fost promovați la echipa înscrisă în Liga a III-a peste 14 jucători de la centrul de juniori Unirea Dej. De asemenea, pentru a asigura baza logistică necesară dezvoltării acestui club sportiv avem în implementare acum proiectul <<Construire baza sportivă tip 1 strada Câmpului nr. 3, municipiul Dej- Obor>> finanțat prin CNI și în pregătire pentru finanțare din fonduri nerambursabile proiectul pentru reabilitarea și modernizarea Stadionului Municipal Dej și Sala sporturilor. FC Unirea Dej este un club cu o istorie, fiind de altfel unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din țară. Centenarul Fotbal Club “Unirea Dej” îl serbăm în Liga a-2-a. Hai Unirea!”, a mai zis primarul.