Eveniment
Femeie AGRESATĂ în trafic, în Dej. ”Mi-a dat peste gură, m-a înjurat și scuipat” – VIDEO
Publicat acum
9 anipe
O femeie a ajuns în această seară, în jurul orei 18:45, la Spitalul Municipal Dej, după ce ar fi fost victima unei agresiuni, în trafic.
Ajunsă la Spitalul Municipal Dej în stare de șoc, femeia ne-a povestit că ”veneam dinspre Viile Dejului înspre Dej și am vrut să depășesc un camion, dar acesta nu a semnalizat și a pornit de pe loc și atunci eu am frânat, iar domnul din spate, șoferul care era în spatele meu s-a enervat foarte rău că de ce am frânat. Eu, ca să evit un accident, normal că am frânat dacă cel cu camionul nu a semnalizat.
Cel din spatele meu m-a depășit și timp de un kilometru, până aproape de Poliție, tot frâna și făcea stânga-dreapta, stânga-dreapta, ca să îl pot depăși și frâna ca să intru în el. Până la urmă a pus o ultimă frână, la care a oprit, și a venit la mine și a început să mă lovească, mi-a dat peste gură, să mă scuipe, să mă înjure. Eram cu o prietenă de-a mea, ea s-a băgat să nu mă mai lovească. Am apucat să închid jumătate geamul și prin jumătatea de geam deschisă a început să mă scuipe. M-am și oprit direct la poliție și de acolo am venit la spital pentru că am avut un atac de panică și să-mi vadă rănile, plus că eu la gură sunt operată, acum m-a lovit peste operație…”, ne-a mărturisit aceasta, la ieșire din Camera de Primiri Urgențe (CPU) a Spitalului Municipal Dej.
Femeia este hotărâtă să se prezinte mâine la IML Cluj pentru a își scoate certificat medico-legal. Aceasta a reținut numărul de înmatriculare al mașinii celui care ar fi agresat-o și l-a dat comunicat polițiștilor. În scurt timp, șoferul mașinii respective a ajuns la Poliția Municipiului Dej pentru declarații.
Urmează ca oamenii legii să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs acest incident.
Vezi în IMAGINILE VIDEO de mai jos ce a mai spus femeia: