Eveniment
Femeie bănuită că a furat din Cluj, depistată de polițiști în Dej
Publicat acum
9 anipe
O femeie bănuită de comiterea unor furturi din locuințe, în privința căreia exista suspiciunea că se sustrăgea urmăririi penale, a fost depistată în Dej. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore.
La data de 20 aprilie, în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii de investigații criminale, a fost depistată o femeie de 37 de ani, din Cluj-Napoca, bănuită de comiterea a două furturi din locuințe.
În fapt, în perioada octombrie – decembrie 2015, femeia ar fi pătruns, sub diverse pretexte, cu acordul proprietarilor, în două locuințe din cartierul Mănăștur, din Cluj-Napoca, de unde, profitând de neatenția persoanelor vătămate, ar fi sustras bani, bijuterii și alte bunuri.
Faptele sale ar fi produs un prejudiciu total de peste 4.000 de lei. Femeia a fost depistată pe raza municipiului Dej, în privința acesteia existând suspiciunea că se sustrăgea urmăririi penale.
În baza probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reținerea femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente.
În documentarea cauzei, polițiștii au beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului de Operațiuni Speciale Cluj.