Conectează-te cu noi

Eveniment

Femeie din comuna Câțcău, găsită moartă în Italia. La fel și prietena ei, aflată însă în altă locuință

Publicat acum

pe

Două românce au fost găsite moarte, azi-noapte, în case diferite, dar care se aflau la doar 200 de metri distanţă, în orăşelul italian Naro din provincia Agrigento, Sicilia. Una dintre femei era din localitatea Sălișca, comuna Câțcău. Principala ipoteză, potrivit anchetatorilor, este cea a unei duble crime, notează presa italiană.

Mister şi groază la Naro, în provincia Agrigento: pompierii au găsit cadavrele a două femei în case diferite, la aproximativ 200 de metri distanţă. Trupul uneia dintre victime ar fi fost carbonizat. Pe lângă proximitatea lor, cealaltă legătură dintre victime este naționalitatea lor: ambele sunt românce.

Una dintre ele era din localitatea Sălișca, comuna Câțcău. ”Este o femeie de la noi din sat, Maria Rus, care era plecată de peste 15 ani în Italia, cu familia. Ea și soțul ei aveau 3 fete, dintre care una a rămas în Italia cu părinții”, a declarat pentru cluj24.ro primarul din Câțcău, Călin Mureșan.

În acest moment, nu există arestări. Carabinierii, coordonaţi de procurorul adjunct, fac cercetări pentru a face lumină asupra faptelor.

Reclamă
3 Comentarii

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Pingback: Tânăr REȚINUT în cazul uciderii femeii din Sălișca - FOTO - Dej24.ro

  2. Pingback: Filmul crimelor din Italia. Ce s-a întâmplat în noaptea în care a fost ucisă femeia din Sălișca - Dej24.ro

  3. Pingback: ”Marșul celor 200 de pași”, un ultim omagiu pentru femeia din Sălișca, ucisă în Italia - VIDEO - Dej24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER