Conectează-te cu noi

Eveniment

Femeie din Dej, snopită în bătaie de două vecine – FOTO

Publicat acum

pe

00125347_large

O femeie din Dej a fost snopită în bătaie de două vecine, sâmbătă, 27 iunie. Incidentul a avut loc pe strada Merilor din Dej.

„După 7 ani de văduvie, mi-am găsit şi eu un prieten, pe Nelu, tot de vârsta mea, un om care e de loc de lângă Turda. S-a mutat, cum e şi firesc, la mine acasă – eu neavând nici copii şi nicio altă obligaţie faţă de cineva. Dar baiul vine de la nişte vecine de-ale mele, care vor să-mi facă ordine în viaţa personală şi ne interzic să trăim împreună. La început i-au zis lui Nelu că îs o femeie rea şi <prăpădită> şi acum sâmbătă, au trecut deja la acţiune”, a declarat femeia penru Ziua de Cluj.

Incidentul violent a avut loc la o nepoată de-a fostului său bărbat, vecină cu toate „părţile” împlicate în conflict, locul unde le-a întâlnit pe cele două femei. A făcut o „gafă” de proporţii: le-a cerut acestora să-i înapoieze un bătător de covoare care rămăsese la ele de ceva vreme. Apoi şi-a „pecetluit” soarta: fiindcă pe Nelu îl durea urechea din pricina curentului, le-a cerut acestora niţică vată.

Această ultimă doleanţă a femeii le-a înfuriat la culme pe vecinele sale, determinând-o pe una dintre femei să-şi cheme şi soţul, ca să aplice mai cu spor „corecţia” ce, se pare, hotărâseră să i-o aplice, tustrei, Leontinei, potrivit Ziua de Cluj.

Citește mai multe detalii AICI

Sursă FOTO - Ziua de Cluj

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER