Conectează-te cu noi

Naţional

FINAL de vacanță! Românii care muncesc în străinătate aglomerează vămile

Publicat acum

pe

Tir Tiruri tiristi greva blocaj autostrada

Circulaţia rutieră, pe sensul de ieşire din ţară, prin punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad, a crescut, în ultimele 24 de ore, cu mai mult decât dublu, românii aşteptând şi peste o oră şi jumătate să treacă graniţa, potrivit Mediafax.

În ultimele 24 de ore, numărul persoanelor care au ieşit din ţară, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, de pe autostrada Nădlac-Arad, a crescut la peste 26.000, comparativ cu circa 10.000 de persoane, care tranzitează punctul, în mod obişnuit, în acest interval, românii care muncesc în vestul Europei întorcându-se la locurile de muncă.

În ultimele 24 de ore, peste 26.000 de persoane au ieşit din ţară prin punctul de trecere a frontirei la Nădlac 2, comparativ cu circa 10.000 de persoane, în 24 de ore obişnuite. De altfel, în ultimele 24 de ore, pe la Nădlac 2 au tranzitat peste 35.000 de persoane, dintre care peste 26.000 pe ieşire şi circa 9.000 pe intrare”, a declarat ieri, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Biriş.

În aceste condiţii, au fost cazuri când timpii de aşteptare au fost mai mari de o oră şi jumătate. Pentru a face faţă situaţiei, au fost aduşi mai mulţi poliţişti de frontieră, care se aflau în timpul liber, fiind deschise multe benzi de ieşire din ţară.

Punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 a fost cel mai tranzitat, în tot acest sezon estival, cuprins între 1 iulie – 15 august, pe aici trecând peste 1,7 milioane de persoane dintre cele aproximativ 4 milioane, care au trecut prin frontiera cu Ungaria.

Poliţiştii de frontieră recomandă să se folosească şi alte puncte de trecere a graniţei.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER