Administraţie
Finanțare nerambursabilă de la Municipiul Dej pentru proiecte culturale și activități sportive
Publicat acum
9 anipe
Municipiul Dej organizează cea de-a doua etapă a selecției publice de proiecte, pe 22 septembrie, pentru acordarea de finanțare nerambursabilă.
Finanțarea este de la Bugetul local și se adresează persoanelor fizice și juridice fără scop patrimonial, pentru acțiuni și/sau programe culturale.
Cuantumul finanțării proiectelor culturale este 21.000 lei și se derulează pe parcursul anului bugetar 2015. Beneficiarii pot fi: persoane fizice și juridice, cu sediul în Municipiul Dej, care nu sunt în subordinea Consiliului Local Dej.
Domeniile culturale pentru care se organizează finanțări nerambursabile pentru programe, proiecte și acțiuni culturale:
Aria tematică:
Activități muzicale,
Artele spectacolului (alegeți între teatru,
muzică, dans);
Documentația privind elaborarea și prezentarea programului/acțiunii culturale este pusă la dispoziția solicitanților pe site-ul primariadej.ro, secțiunea Anunțuri/Documente atașate.
Totodată, Municipiul Dej acordă finanțare nerambursabilă Asociațiilor sau Fundațiilor fără scop patrimonial, cu sediul în Municipiul Dej, care desfășoară activități în domeniul sportului.
Programele sportive pentru care se acordă finanțare:
1. “Dezvoltarea sportului pentru toți;”
2. “Dezvoltarea activităților de educație fizică în școli (program cu caracter permanent)”;
3. ”Susținerea și promovarea sportului de performanță”
4. ”Dezvoltarea bazei materiale de agrement sportiv”;
Termenul limită pentru depunerea documentației în vederea solicitării finanțării: 22 septembrie 2015, ora 12 00 la Registratura Primăriei Municipiului Dej, Strada 1 Mai Nr. 2.
Cuantumul finanțării este în sumă de 97.000 lei și se desfășoară pe tot anul bugetar 2015.
Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect este pusa la dispoziția solicitanților este pe site-ul primariadej.ro, secțiunea Anunțuri/Documente atașate.