Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Fiul unui om de afaceri clujean a amenințat că se sinucide!

Publicat acum

pe

Fiul omului de afaceri Sever Mureşan, Ştefan Mureşan, s-a urcat, miercuri, pe o macara amplasată în Sectorului 6 din Capitală. Fiul afaceristului Mureşan a coborât de pe macara, după 10 ore în care a ameninţat că se sinucide.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov au precizat, pentru Mediafax, că bărbatul, în vârstă de 35 de ani, s-a urcat pe o macara, amplasată pe Bulevardul Uverturii, din Capitală.

Ştefan Mureşan a amenințat că îşi ia viaţa, au precizat sursele citate.

La faţa locului s-au aflat mai mulţi negociatori.

Andrei Sever Mureşan (n. 23 octombrie 1948, Câmpia Turzii) a fost în tinereţe un tenisman şi ulterior un om de afaceri român.

După înfiinţarea Băncii Dacia Felix, în martie 1991, Sever Mureşan devine în toamna aceluiaşi an acţionar al băncii în calitate de persoană fizică, apoi, la cererea membrilor fondatori, intră în consiliul de administraţie.

Între 1992 şi 1994, realizează prin societăţile SC SM Invest Holding SA, Astra Română Capital S.A.H. şi Sita Investment A.G., investiţii masive, astfel că, în cursul anului 1994, participarea acestor societăţi la capitalul social al Băncii Dacia Felix ajunge la 68,89 la sută. Dar chiar dacă devenise în 1994 acţionar majoritar al Băncii Dacia Felix, un an mai târziu, din cauza presiunilor politice pentru a se afilia partidului de guvernământ, ca sponsor electoral al PDSR, Sever Mureşan demisionează din Consiliul de Administraţie.

La data de 30 decembrie 2007, Curtea de Apel Administrativă din Lyon, Franţa, constată faptul că Sever Mureşan nu are nici o datorie faţă de autoritaţile fiscale franceze pentru anii 1994 şi 1995, pe care s-au bazat acuzarea în cadrul procesului penal. Ca urmare a acestei hotărâri, Ministerul de Finanţe din Franţa, a eliberat un document de degrevare fiscală pentru anii în cauză, ceea ce anulează justificarea procesului penal şi condamnarea primită fără temei. În condiţiile în care Sever Mureşan nu are nici o datorie faţă de autorităţile fiscale franceze, acuzaţia de evaziune fiscală nu este susţinută. În prezent este Founder Group President şi CEO SM Petrol SA.

Fiul omului de afaceri Sever Mureşan, Ştefan Mureşan, a coborât, aseară, în jurul orei 20.15, de pe macaraua pe care a stat căţărat mai bine de 10 ore, timp în care a ameninţat că se sinucide, nemulţumit că ar fi trebuit să primească mai multe sume de bani care nu au ajuns în posesia sa.

El nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de un echipaj de poliţie şi dus la o secţie din apropiere.

Ştefan Mureşan a ales această formă extremă de protest pentru că era nemulţumit din cauză că ar fi trebuit să primescă mai multe sume de bani, în urma executării unor lucrări de construcţii.

Bărbatul şi-a început protestul miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER