Ştiri din zonă
Fondatorul clujean al unei firme de tranzacţii cu bitcoin ar putea fi extrădat la cererea Secret Service
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișVlad Nistor, clujeanul fondator al unei firme de tranzacţii cu monede virtuale, va fi extrădat în SUA la solicitarea unui agent al Secret Service. Curtea de Apel Bucureşti a admis, joi seară, solicitarea formulate de autorităţile americane. Decizia nu este însă definitivă, scrie Mediafax.
Tot joi, Curtea de Apel Bucureşti a admis extrădarea altor români, acuzaţi de înşelăciuni în SUA. Este vorba de Alexandu Ion, Ionuţ Ciobani şi Andrei Cătălin Stoica, cei care ar fi apelat la firma lui Vlad Nistor, specializată în schimb de criptomonede.
Vlad Nistor, fondatorul CoinFlux, o firmă de tranzacţii cu bitcoin din Cluj, este solicitat de către autorităţile americane în baza unei note trimise de un agent al Secret Service, în care este acuzat că ar fi ajutat cu bună ştiinţă membrii unei grupări să spele bani proveniţi din înşelăciuni comise pe teritoriul SUA.
Anatol Pânzaru, avocatul lui Vlad Nistor, a declarat în faţa Curţii de Apel Bucureşti că în cazul acestuia nu sunt îndeplinite condiţiile tratatului de cooperare judiciară dintre România şi Statele Unite.
Mai exact, potrivit avocatului, un agent al Secret Service ar fi depus la dosar o notă în care este descrisă activitatea unui grup de români care ar fi comis mai multe înşelăciuni în SUA.
În esenţă, sumele în dolari obţinute de aceste persoane în urma înşelăciunilor ar fi fost schimbate în bitcoin apoi, cu ajutorul firmei lui Vlad Nistor, înapoi în monedă fiduciară.
Numai că, spune avocatul, firma condusă de Vlad Nistor cu această activitate se ocupă, schimb de monedă fiduciară în criptomonedă şi invers, iar clientul său nu ar fi avut de unde să ştie că banii – reali sau virtuali – provin din comiterea unor infracţiuni.
„Singurul act relevant este acest e-mail trimis de un agent special al Secret Service în care se arată că domnul Vlad Nistor a schimbat monedă bitcoin în monedă fiduciară şi că ar fi ştiut că (n.r. – sumele) provin din infracţiuni. Dar el cu asta se ocupă, cu schimb de monedă, la fel ca un exchange sau o bancă. (…) Dacă este vorba despre constituire de grup infracţional organizat, infracţiunile trebuiau să fie comise undeva, iar conform acuzaţiilor au fost comise în România. Aceşti cetăţeni români s-au gândit să comită infracţiuni, dar pe teritoriul SUA, fără implicarea clientului nostru. Sumele de bani în dolari erau transformate în criptomonedă, apoi alte persoane obţineau schimbarea acestor criptomonede cu ajutorul lui Vlad Nistor. Numai că la acel moment spălarea de bani se realizase deja prin schimbarea dolarilor în criptomonede”, a declarat avocatul în faţa instanţei.
Astfel, avocatul a solicitat respingerea cererii de extrădare a lui Vlad Nistor şi a arătat că infracţiunile descrise de autorităţile americane nu au corespondent în legea românească, o condiţie prevăzută expres în tratatul semnat între România şi SUA.
Vlad Nistor a arătat în ultimul cuvânt că timp de şapte ani a lucrat în domeniul financiar, apoi a deschis o firmă specializată în schimb de monede virtuale, prin intermediul căreia a efectuat peste 200.000 de tranzacţii.
„Când încerci să creşti un business nu te gândeşti că comiţi infracţiuni, pentru că valoarea acelui business este diminuată”, a spus Vlad Nistor în ultimul cuvânt.
Pe data de 12 decembrie, Vlad Nistor, fondatorul CoinFlux, firmă de tranzacţii cu bitcoin din Cluj, a fost reţinut la cererea procurorilor din Statele Unite, tânărul fiind acuzat de înşelăciune, fraude informatice şi spălare de bani, potrivit unor surse judiciare.
CoinFlux este o platformă online de tranzacţionare a monedelor digitale care funcţionează precum o casă de schimb valutar. Potrivit informaţiilor de pe site-ul platformei, CoinFlux a fost fondată în anul 2015, în Cluj, şi de la acel moment şi până în prezent, au fost tranzacţionate peste 200 de milioane de euro în monede digitale. Platforma are o cifră de afaceri de peste 3 milioane de euro şi a realizat, anul trecut, peste 30.000 de tranzacţii.