Conectează-te cu noi

Sport

Fost portar al Unirii Dej, DECEDAT în urma unei EXPLOZII. Avea doar 28 de ani

Publicat acum

pe

Sursă FOTO - sportulsalajean.ro

Sursă FOTO – sportulsalajean.ro

Un fost portar al Unirii Dej a decedat la doar 28 de ani, în urma unei deflagrații care s-a produs în județul Maramureș.

Cristian Mihalca, născut în anul 1987, a jucat de-a lungul timpului la formații precum FC Baia Mare, Mureșul Deva sau Unirea Dej. În ultimii ani acesta a jucat la echipe din eșaloanele inferioare ale județului Maramureș.

Pentru că fotbalul nu i-a mai adus satisfacțiile dorite, acesta a decis să-și urmeze visul și să devină polițișt, o dorință pe care o avea încă din copilărie.

De aproximativ un an de zile acesta reușise să intre în cadrul Ministerului Afacerilor Interne ca și luptător în cadrul Detașamentului Poliției de Intervenție Rapidă Maramureș (DPIR).

Săptămâna trecută, fostul portar al Unirii Dej, alături de alți colegi din cadrul DPIR, a fost solicitat să intervină la o fabrică ilegală de alcool din localitatea Bușag, județul Maramureș. În timp ce polițiștii efectuau percheziții și cercetări la fața locului, Cristian Mihalca a încercat să scoată o probă de alcool dintr-o cisternă. În momentul când a introdus pompa în priză, s-a produs un arc electric și, din cauză că în încăpere s-au adunat vapori de alcool, s-a produs o deflagrație. În urma exploziei, fostul fotbalist al Unirii Dej, a fost aruncat la câțiva metri distanță, peste o bordură, unde a căzut inconștient.

În urma acestui incident a mai fost rănit un angajat din cadrul DPIR Maramureș, dar și un angajat al fabricii ilegale de alcool.

Mihalca a fost grav rănit în zona bazinului, suferind multiple arsuri în zona genitală. Acesta a fost transportat cu un elicopter la Spitalul Floreasca din București unde medicii au încercat să-i salveze viața. În acest caz a intervenit și ministrul Gabriel Oprea, care a inițiat demersuri pentru aducerea unui medic specializat în astfel de cazuri din Franța.

Din păcate, toate demersurile inițiate de autorități și de familie au rămas fără efect. Fostul portar al Unirii Dej a decedat ieri după-amiază, la căpătâiul său aflându-se mama acestuia alături de femeia care urma să-i devină soție.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat acasă, în județul Maramureș, unde va fi înmormântat.

ACTUALIZARE IPJ MARAMUREȘ:

„La data de 15 iulie, din cauza gravităţii leziunilor suferite în timpul unei misiuni operative, colegul nostru, agent de poliţie Mihalca Cristian Florin, a încetat din viaţă.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş precum şi toţi poliţiştii maramureşeni transmit un gând de mângâiere familiei greu încercate.

Agent de poliţie Mihalca Cristian Florin avea 28 de ani şi a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca. Din anul 2014 şi-a desfăşurat activitatea la Serviciul de Acţiuni Speciale din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, fiind un coleg cu suflet mare, devotat şi un bun profesionist.

S-a remarcat prin seriozitate, fermitate şi implicare permanentă în activitățile derulate, calităţi care au contribuit la succesul misiunilor în care a fost angrenat.

Va rămâne mereu în amintirea noastră! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească alături de cei drepţi!

Funeraliile vor avea loc duminică, 19 iulie 2015, ora 13.00, la Cimitirul Militar Horea II din municipiul Baia Mare”, se arată în comunicatul IPJ Maramureș.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER