Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Fostul primar din Gherla, liberalul Marius Sabo, declarat INCOMPATIBIL de către ANI!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui MARIUS CĂLIN SABO, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla, județul Cluj.

În perioada 10 iunie 2017 – 27 aprilie 2018 a exercitat funcția de consilier local simultan cu funcțiile de administrator provizoriu, director general provizoriu, respectiv director general al unei societăți comerciale înființate de Consiliul Județean Cluj și aflată sub autoritatea acestuia (societate în cadrul căreia Consiliul Județean este acționar majoritar).

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare începând cu data de 10 iunie 2017, potrivit căruia „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director […] la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de […] de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum şi la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deţine participaţie, în cazul consilierului judeţean”.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate, SABO MARIUS CĂLIN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER