Conectează-te cu noi

Naţional

Gheorghiță: Ne așteptăm să se autorizeze vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârsta peste 12 ani

Publicat acum

pe

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, se așteaptă ca în următoarele două luni să fie acordată autorizația pentru vaccinarea anti-COVID a grupei de vârstă 12-15 ani, după ce compania Pfizer a anunțat că testele sale arată o eficiență a vaccinului de 100 la sută în cazul copiilor.

Valeriu Gheorghiță a explicat miercuri, la Digi24, că doza în cazul copiilor va fi aceeași ca și la adulți și a spus că efectele adverse observate nu au fost altele decât cele deja consemnate de producător. În 80 la sută dintre cazuri, a fost vorba despre reacții locale, la locul vaccinării.

Concernul americano-german Pfizer/BioNTech a anunțat miercuri că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficiență de 100 la sută în cazul copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani. Pfizer/BioNTech speră să înceapă vaccinarea acestei grupe de vârstă înainte de noul an școlar. În paralel, a început un studiu și pentru grupa de vârstă 6 luni – 11 ani. 

”Este o veste foarte bună faptul că acest vaccin își dovedește eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea și la grupa de vârstă mai mică de 16 ani. În momentul de față, datele sunt cât se poate de bune. Ne așteptăm ca în următoarele două luni atât FDA (agenția americană pentru medicamente), cât și agenția europeană a medicamentului să acorde autorizarea de punere pe piață și pentru această categorie de vârstă și foarte probabil că din al treilea trimestru al acestui an vom putea începe vaccinarea și la această grupă de vârstă, așa încât, iată, vom avea primul vaccin care va putea fi utilizat și la grupa de vârstă de peste 12 ani. Va fi un avantaj suplimentar în special pentru copiii care sunt în evidență, din păcate, cu boli cronice, boli care îi expun la un risc crescut de a face forme severe, chiar dacă sunt la o vârstă mică. În al doilea rând, în lumina noilor date, practic putem să avem o șansă în plus la limitarea răspândirii acestei infecții în rândul populației și implicit la limitarea consecințelor pandemiei”, a declarat Gheorghiță.

Acesta a mai precizat că doza este aceeași ca la adulți, de 0,3 ml, ceea ce înseamnă că nu se schimbă cu nimic modalitatea de administrare și dozajul. ”Practic, putem să continuăm și să includem și această grupă de vârstă (în campania de vaccinare – n.r.), după ce vom avea autorizarea de punere de piață”, a explicat Gheorghiță.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER