Ştiri din zonă
Gherla | Ar fi violat-o timp de o jumătate de an în imobilul său
Publicat acum
4 anipe

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Gherla a fost arestat preventiv într-un dosar de viol.
”Cercetările demarate din oficiu de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au condus la stabilirea faptului că acesta ar fi constrâns o minoră în vârstă de 15 ani, din județul Cluj, să întrețină relații sexuale, în mod repetat.
Agresiunile sexuale s-ar fi desfășurat la locuința bărbatului, în perioada iunie 2021 – ianuarie 2022”, au arătat oamenii legii.
La data de 24 martie, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cauza a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.
Citește și:

Pacient din Dej, internat la azilul familiei Pașca din Dumbrava. Ce spune sărmanul despre condițiile de acolo – VIDEO

AUR demarează procesul de SUSPENDARE a președintelui Nicușor Dan. Formațiunea vrea și alegeri anticipate

Avertizare de vreme severă în mai multe localități din apropierea municipiului Dej. ANUNȚUL ANM













Pingback: În ce împrejurări a fost violată fata de 15 ani, într-un imobil din Gherla - Dej24.ro