Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Gherla | Nu a oprit la semnalul polițiștilor și a fugit în zona râului Someș. Ce a făcut o femeie pentru a-l proteja

Publicat acum

pe

Ieri, 10 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 21 de ani, din municipiu, cercetat într-un dosar penal privind infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis.

Din verificările efectuate a reieșit că, în noaptea de 9 septembrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului de Ordine Publică au efectuat semnal de oprire unui autoturism pe strada Clujului din municipiu. Șoferul nu a respectat semnalul și și-a continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ 300 de metri, oprind în zona râului Someș, de unde a fugit.

La volan a fost identificată o femeie, care le-a relatat polițiștilor în mod fals că ar fi condus autoturismul. În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, s-a stabilit că autoturismul a fost condus, de fapt, de tânăr.

În temeiul materialului probator, a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor și luarea măsurilor legale care se impun.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER