Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

GRAV ACCIDENT la Apahida, soldat cu o persoană rănită – FOTO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, s-a produs aseară, în jurul orei 21:00, pe centura ocolitoare a localității clujene Apahida.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Dej, din motive încă necunoscute, în apropierea sensului giratoriu situat la ieșire din Apahida spre Jucu, a pierdut controlul asupra volanului, intrând în coliziune cu un parapet de beton situat pe marginea drumului.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii. Prin zonă se deplasa o ambulanță de la Dej care a oprit pentru a acorda primul ajutor victimei până la sosirea echipajelor solicitate să intervină la fața locului.

Victima a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la UPU 1 Cluj-Napoca, în stare gravă, pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate, până când polițiștii au efectuat cercetări la fața locului.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a peodus accidentul rutier.

ACTUALIZARE IPJ CLUJ:La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 20:30, pe centura ocolitoare a localităţii Apahida, la km. 23+620 metri, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane şi avarierea unui autovehicul.

Comform primelor informaţii, un bărbat, de 45 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism, pe DN VOCE, pe raza comunei Apahida, dinspre Cluj-Napoca spre Jucu, ajuns la km. 23+620 metri a intrat în impact frontal cu parapetul din beton ce separă sensurile de mers, înaintea sensului giratoriu cu DN1C.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la UPU 1 Cluj-Napoca pentru îngrjiri de specialitate. De asemenea, acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Cercetările contină pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea şi luarea măsurilor legale”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.

 

FOTO – Facebook/Info Trafic jud. CLUJ

 

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER