Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

GRAV ACCIDENT pe centura Vâlcele-Apahida! Impact între un autotren și un autoturism – FOTO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, s-a produs vineri dimineața, în jurul orei 09:20, pe Varianta Ocolitoare Cluj-Napoca Est, între localitățile Apahida și Vâlcele.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Jibou, în timp ce se deplasa pe Varianta Ocolitoare Cluj-Napoca Est, din cauza unei depășiri neregulamentare, peste marcajul longitudinal continuu, a colizionat cu un autotren care se deplasa din sensul opus.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

Pompierii au găsit la locul producerii accidentului un bărbat prins între fiarele contorsionate ale autoturismului. Este vorba despre conducătorul auto, care a fost găsit în stare de conștiență, cooperant cu salvatorii. Acesta a fost scos pe ușa pasagerului și a fost predat echipajului SMURD. Personalul medical i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Traficul rutier a fost paralizat pe perioada cercetărilor efectuate de către polițiști, acesta fiind deviat prin Apahida.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER