Conectează-te cu noi

Eveniment

GRAV ACCIDENT pe o autostradă din Italia, surprins LIVE de un tânăr din Dej! Acesta a sărit imediat în ajutor – VIDEO

Publicat acum

pe

Un tânăr din Dej a fost martorul unui grav accident de circulație petrecut pe o autostradă din Italia, în care au fost implicate trei autovehicule. Mai mult decât atât, carambolul a fost surprins de camera montată pe bordul autotrenului condus de acesta.

Potrivit primelor informații, accidentul rutier s-a produs marți, 25 septembrie, pe autostrada A1, cea care face legătura dintre orașele Modena și Bologna. Conducătoarea unui autoturism marca Alfa Romeo, o femeie în vârstă de 47 de ani, cel mai probabil din cauza unei avarii, ar fi oprit pe autostradă, pe o bandă de circulație, moment în care a fost izbită de un autotren care se deplasa în spatele ei. În urma impactului, mașina condusă de femeie a fost proiectată în parapetul de pe marginea drumului, iar TIR-ul s-a răsturnat, dar nu înainte de a intra în coliziune și cu o autoutilitară care ar fi încercat să evite impactul.

Vlad Cozac, tânărul din Dej care a fost martor la toată grozăvia, nu s-a pierdut cu firea și, imediat după nenorocire, a sărit din cabina TIR-ului pe care-l conducea să acorde primul ajutor conducătoarei auto. Ulterior, în ajutorul acestuia au sărit și alți participanți la trafic. Șoferița a fost grav rănită, fiind ulterior transportată cu o ambulanță, în stare critică, la un spital din zonă.

Imaginile postate ieri de tânăr pe o celebră rețea de socializare au deja peste 10.000 de vizualizări. În urma pățaniei, acesta îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să păstreze distanța regulamentară, să respecte limitele de viteză și să folosească centura de siguranță.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER