Conectează-te cu noi

Naţional

Guvernul a adoptat OUG prin care, pe perioada stării de urgență, sunt acordate zile libere pentru părinţi şi în timpul vacanţelor şcolare

Publicat acum

pe

Guvernul a adoptat OUG prin care sunt acordate zile libere pentru părinţi şi în timpul vacanţelor şcolare, pe perioada stării de urgenţă.

”Părinţii care îşi supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgenţă vor beneficia de zile libere şi în timpul vacanţelor şcolare. Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanţă care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr.217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ”, a anunţat Ministerul Muncii.

Măsura era necesară în contextul restricţionării drastice a circulaţiei persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanţe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoţilor pe timpul zilei.

În cazul părinţilor care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înştiinţeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice.

De altfel, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat ieri, la începutul şedinţei de Guvern, că şi în vacanţa şcolară părinţii vor putea beneficia de sprijinul financiar acordat pentru a sta acasă cu copiii.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER