Conectează-te cu noi

Naţional

Guvernul a aprobat compensarea preţului la energie. CINE beneficiază de acest ajutor

Publicat acum

pe

Guvernul a aprobat compensarea preţului la energie pentru persoanele şi familiile vulnerabile. Beneficiarii cardului de energie vor deconta facturi în limita sumei de 1.400 de lei, bani care vor fi alocaţi în două tranşe, prima în februarie 2023, 700 de lei, şi cea de-a doua în septembrie 2023, tot 700 de lei, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Boloș a menţionat şi categoriile de persoane care urmează să aibă aceste carduri:

„Pensionarii în vârstă de peste 60 de ani cu venit mediu pe loc de consum mai mic de 2.000 de lei, pensionari fără limită de vârstă, care beneficiază de pensii de invaliditate, cu condiţia venitului mediu pe loc de consum de 2.000 de lei, persoanele cu dizabilităţi, fără limită de vârstă, venitul mediu pe loc de consum, de asemenea, 2.000 de lei, persoanele beneficiare de ajutor social. Şi ultima categorie de beneficiari este cea referitoare la beneficiarii de alocaţie pentru întreţinerea familiei”, a declarat Boloş, citat de Agerpres.

Numărul estimat al beneficiarilor, aşa cum a fost aprobat de către Guvern, este de 3,9 milioane.

Listele privind beneficiarii vor fi întocmite de Ministerul Muncii şi mecanismul se va derula prin intermediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene în parteneriat şi cu implementarea activităţilor necesare pentru cardul pentru energie cu Compania Naţională Poşta Română.

Boloș a subliniat că în baza acestei măsuri toate formele de energie se pot deconta, respectiv energia electrică, energia termică în sistem centralizat, apoi consumul de gaze naturale, partea de lemn de foc, peleţii, butelie cu gaz lichefiat şi alte forme de energie utilizate în această perioadă de iarnă pentru încălzirea locuinţei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER