Conectează-te cu noi

Eveniment

HALUCINANT | Ambulanță din Dej, atacată cu bâte, topoare și pietre… în urma unor video-uri de pe TikTok

Publicat acum

pe

Unde educație și informare nu e, nimic nu e…. | O ambulanță a fost atacată, aseară, cu bâte, topoare și pietre de către mai mulți indivizi convinși că au în fața lor ”o ambulanță neagră care fură copii”.

Ambulanța a fost atacată, aseară, în comuna Recea Cristur, în timp ce se deplasa cu un pacient către spitalul din Dej. Autosanitara a fost blocată de două autovehicule, iar mai mulți indivizi au coborât înarmați cu bâte și topoare și au început să o lovească. Halucinant, dar agresorii ar fi crezut că e presupusa ”ambulanță neagră care fură copii” – dezinformare apărută, în ultima vreme, pe TikTok.

Șoferul a reușit să demareze și să scape de agresori, însă aceștia au aruncat cu o piatră în autosanitară. Geamul s-a spart, iar cioburile au ajuns în ochii ambulanțierului. Deși rănit, șoferul a continuat să conducă și a reușit să ajungă cu pacientul până la Cluj-Napoca. Acolo, ambulanțierul a primit îngrijiri medicale, căci i-a fost afectată vederea.

Oamenii legii urmează să stabilească cine sunt agresorii și să îi tragă la răspundere.

ACTUALIZARE: Trei tineri, de 18, 22 și 24 de ani, au fost reținuți în acest caz.

Citește și:

Reacția DSU după incidentul de la Recea Cristur. Ce transmite despre ”ambulanțe negre” care ar răpi sau ”fura copii”

Ministrul Sănătății, despre ambulanța din Dej atacată la Recea Cristur: ”Agresiune alimentată de speculații iresponsabile”

Ambulanță din Dej, atacată la Recea Cristur | MAI: ”În România NU a fost înregistrat niciun caz de ambulanță implicată în răpiri”

Ce spune Raed Arafat despre cazul ambulanței din Dej, care a fost atacată din cauza unor dezinformări

Care este starea ambulanțierului din Dej, rănit în urma atacului de la Recea Cristur. ”A ajuns la spital cu 5% câmp vizual”

Trei tineri REȚINUȚI în cazul ambulanței de la Dej atacate cu bâte, topoare și pietre – VIDEO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER