Conectează-te cu noi

Naţional

Haosul generat de Formularul 600: aproape 30.000 de români cu venituri din activităţi independente au depus controversata declaraţie

Publicat acum

pe

Până în prezent 28.500 de români cu venituri din activităţi independente, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, au depus Formularul 600, reiese dintr-un comunicat al Guvernului, care anunţă amânarea termenului de depunere a acestei declaraţii până pe 15 aprilie.

Formularul 600 – Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate – va putea fi depus până la 15 aprilie 2018, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern. Termenul de depunere a Formularului 600 este astfel prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018. Măsura a fost luată în scopul creşterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuţiilor sociale obligatorii (contribuţia de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate). Menţionăm faptul că au fost depuse circa 28.500 de formulare, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, potrivit estimărilor făcute la nivelul anului 2016”, se arată într-un comunicat de presă.

Formularul 600 se depune, potrivit prevederilor Codului fiscal, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse.

CAS se datorează de către persoanele care au realizat venituri lunare din activităţi independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei).

CASS se datorează de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

Astăzi (miercuri – n.r.) vom adopta o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului de depunere a formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie. În perioada următoare Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an, nu anticipat”, a declarat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER