Naţional
Hygge – secretul oamenilor fericiți. Află cum să aduci acest concept în locuința ta
Publicat acum
6 anipe
Sunt foarte multe de spus despre acest hygge și, în același timp poate fi redus la un simplu cuvânt cheie: simplitate. Acest concept împrumutat din cultură daneză, se referă la acea stare de bine, armonie și pace, pe care o obținem creând un echilibru între propriile stări și trăiri, influențele mediului exterior. Câți dintre noi se gândesc la influență enormă pe care o are interiorul locuinței noastre asupra stării noastre mentale și sufletești? Hygge este un stil de viață și nu doar un trend de amenajări interioare, pe care putem să-l integrăm în mediul nostru personal, pentru a ne regăși liniștea și echilibrul.
Hygge se referă la stare, la trăire și mai puțîn la obiectele în sine. Așadar, să pătrundem în substraturile acestui concept minunat și să aflăm cum să ne amenajăm, în cele mai simple și accesibile moduri, o locuința confortabilă, caldă care să ne crească sentimentul de apartenența și de armonie cu noi înșine.
#1. Perne pufoase și paturi călduroase
Ce poate fi mai plăcut decât să te cuibaresti pe canapea, într-un maldăr de perne și paturi călduroase, într-o după amiază ploioasă? Să îți relaxezi trupul încordat, eliberându-ți mintea de zgomotul și agitația exterioară. Amenajează-ți un refugiu al tău în care să te simți confortabil, și să te delectezi cu mici plăceri simple. Alege perne și paturi cu texturi fine și plăcute la atigere, din fibre naturale. Fie că ai o camera a ta sau un spațiu mai intim amenajat la masarda, creează o comuniune între ține și locul în care trăiești. Decorează-l în așa fel încât să te regăsești în acest spațiu, să te reprezinte și să îți inducă acel confort sufletesc și pace interioară. Aici poți să vezi modele de mansarde amenajate în stiluri creative și personalizate, din care poți să te inspiri în decorarea spațiului tău intim.
#2. Lumânări și instalații luminoase
Conceptul de Hygge se referă în primul rând la intimitate. Lumina difuza a lumânărilor conferă acea stare de liniște și pace, de refugiu și armonie. Parfumul acestora te va relaxa, și te va deconecta de toate problemele și grijile acumulate pe parcursul zilei. Gaeste câteva momente pe care să le petreci doar tu cu ține, citind sau ascultând muzică, relaxandu-ți simțurile cu lumina discretă și parfumul ambiental. De asemenea, poți apela și la ghirlande luminoase, care vor împrăștia în jur o lumina caldă, plăcută.
#3. Tech-free
Hygge își propune să ne aducă mai aproape de natură. Fie că alegem să ne reconectam la natură exterioară sau la natură noastră umană, conceptul danez are în vedere crearea unei oaze de offline. Un spațiu cald și personalizat, în care să te rupi de tot ce înseamnă tehnologie și rețele de socializare, pentru a putea să fii mai prezent, mai atent la ține și la ceea ce trăiești în mod real. Așadar, amenajează o camera de relaxare, fără telefoane, televizoare sau alte device-uri și bucură-te de timpul petrecut cu ține.
După cum ai văzut, secretul constă în detalii. Pentru a aduce acest hygge în locuința ta, vei avea nevoie doar de puțină creativitate și de câteva decorațiuni de efect, care te vor face să te simți mai “acasă”.
Sursa imagine: https://www.shutterstock.com/download/confirm/1245526144?size=medium_jpg