Social-Cultură
Ieri a avut loc Adunarea Generală a ASTRA Dej – FOTO
Publicat acum
10 anipe

Amfiteatrul Liceului Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” Dej a găzduit ieri Adunarea Generală a astriștilor dejeni.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor oficialități locale – în frunte cu primarul Morar Costan, alături de reprezentanți ai mai multor delegații astriste sosite din toată țara. Amfitrion și moderator al reuniunii a fost ec. dr. Radu Găvrilă, președintele Despărțământului Dej al ASTRA.
Împlinirea a 26 de ani de la reactivarea ASTRA Dej, în 1990, a fost marcată printr-un Te-Deum, prin alocuțiunile rostite de primarul municipiului și președintele Astrei, dar și prin luările de cuvânt ale membrilor delegațiilor astriste care au răspuns ”prezent” invitației de a participa la eveniment.
Cu acest prilej, președintele Despărțământului, ec. Radu Gavrilă a prezentat bilanțul activităților organizate și proiectelor derulate sau continuate de ASTRA dejeană în cursul anului trecut. Câteva dintre programele majore, multianuale sunt ”Memoria Documentelor”, ”Lada de zestre a satului someșean”, ”Împreună în ASTRA și în comunități”, ”ASTRA și armata dejeană”, ”Calendarul ASTRA Dej” sau ”Revista ASTRA dejeană”. Ulterior a urmat prezentarea programului de activități pentru acest an.
Revenim cu detalii!
Citește și:

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați

Atacatorii ambulanței din Dej, trimiși în judecată. Ce susțin procurorii















