Sport
Ilie Dumitrescu, despre declarația dejeanului Ciprian Deac: ”Ăsta e discursul anului în fotbalul românesc”
Publicat acum
4 anipe
Fotbalistul dejean Ciprian Deac a reușit un gol și o pasă decisivă în jocul de aseară cu CSKA Sofia, dar la final s-a declarat nemulțumit de evoluția sa.
”Știam exact ce jucători au, știam că vom avea un meci dificil. E bine că n-au reușit să marcheze la început și ne-am dus în 0-0. Noi marcăm mult din faze fixe, dar și exersăm foarte mult. Mister a fost calm la pauză, jucăm cu echipe bune, nu sunt echipe slabe în Europa League. Să vă spun sincer, eu sunt cel mai mare autocritic al meu. De două luni de zile nu joc nimic, nu știu ce se întâmplă cu mine. Sunt foarte realist. Nu e jocul meu, nu sunt mulțumit de mine, vreau mai mult pe faza ofensivă. Poate m-a ajuns și vârsta, dar nu vreau să cred acest lucru. Încerc să mă pregătesc mult mai mult decât cei tineri, pentru că vârsta nu iartă pe nimeni, dar sper să-mi revin. Sunt foarte supărat pe mine și pentru meciurile de la echipa națională”, a spus Deac, după victoria cu CSKA Sofia. Dejeanul a reușit un gol și a dat pasa decisivă pentru reușita lui Rondon.
Specialistul DigiSport Ilie Dumitrescu a fost uimit de declarația lui Deac: ”Să vii după un asemenea meci și să spui că nu ești mulțumit de tine… ăsta va rămâne discursul anului în fotbalul românesc”.
În schimb, antrenorul Dan Petrescu a evitat să-şi laude jucătorul. ”Nici mie nu mi-a plăcut aşa, să zici că a fost el cel mai bun de pe teren. El poate mai mult. Cred că fizic n-a fost foarte bine. Dar are execuţii. Execuţii care de trei ani de când îl ştiu a făcut să fie cel mai bun jucător al lui CFR. Şi tot execuţiile lui ne-au adus această victorie”, a zis Dan Petrescu la microfonul Digi Sport.
CFR Cluj a debutat cum nu se putea mai bine în grupele Europa League. A câștigat cu 2-0 pe terenul lui CSKA Sofia.