Naţional
Imagini șocante! Tânăr înecat sub ochii prietenilor, la Sovata! Au filmat întreaga scenă, dar n-au intervenit, pentru că au crezut că e o glumă – VIDEO

Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișUn tânăr în vârstă de 22 de ani, din Satu Mare, și-a pierdut viața într-un lac din Sovata, în timp ce prietenii săi, care îi erau alături, au filmat întreaga scenă, dar n-au intervenit pentru că au crezut că e o glumă.
Abia după câteva secunde în care tânărul s-a zbătut în apă un amic a sărit în apă după el, dar era prea târziu. Scafandrii au reuşit să-i recupereze trupul neînsufleţit după 40 de minute de căutări.
Tânărul se afla în vacanţă în staţiunea Sovata, alături de iubita lui şi de un alt cuplu. Martorii spun că a făcut mai multe sărituri în lacul Paraschiva, iar, la un moment dat, nu a mai ieşit la suprafaţă, scrie Adevărul.
În multe cazuri de deces prin înec, alte persoane sunt la câţiva metri distanţă, fără să aibă idee că victima moare lângă ei. Şi asta pentru că nu ştiu la ce să se uite, conduşi de prejudecată că înecul este violent, gălăgios şi evident.
Semnele care anunţă înecul:
- Capul ţinut în apă, cu gura la nivelul apei
- Capul ţinut într-o parte, cu gura deschisă
- Ochii sticloşi, incapabili să se concentreze
- Ochi închişi
- Păr peste frunte sau ochi
- Nefolosirea picioarelor pe verticală
- Hiperventilaţie şi gâfâială
- Încercarea de a înota într-o direcţie anume, dar fără progres
- Încercarea de a se întoarce pe spate
- Pare că urcă o scară invizibilă
Sursa – Adevărul
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!