Conectează-te cu noi

Social-Cultură

”Împănatul boului”, la Mănăstirea. Ce spune tradiția – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Sărbătorită în fiecare an în localitatea Mănăstirea (comuna Mica), tradiția ”Împănatul boului” a adunat și în acest an, pe ulițele satului, sute de curioși.

”Împănatul boului” este o tradiție care se păstrează de sute de ani în duminica de Rusalii, fiind transmisă din generație în generație. Imediat după ce sătenii ies de la biserică, un bou este împodobit cu ghirlande de flori. Apoi, fetele nemăritate din comună – îmbrăcate în straie populare – au dificila ”misiune” de a stăpâni boul, prinzându-l de cunună. Ele nu sunt singure, căci flăcării le ajută atunci când boul este nărăvaș. Cum totul se întâmplă pe ulița principală, la sărbătoare participă întreaga suflare a satului Mănăstirea, alături de numeroși curioși din Dej și împrejurimi.

Conform bătrânilor din sat, fetele care reușesc să stăpânească boul, chiar și doar pentru câteva momente, se vor mărita în anul următor.

În cadrul aceleiași tradiții, mai mulți tineri din sat – costumați în draci – sunt udați de localnici cu găleți cu apă. Obiceiul are o semnificație agrară cu scopul de a aduce ploile și de a asigura fertilitatea solului și prosperitatea recoltelor.

Vezi mai jos imagini din acest an:

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER