Conectează-te cu noi

Naţional

În curând pasagerii vor putea achiziționa bilete direct din tren. „Nașul” va avea tabletă

Publicat acum

pe

lovit de tren

Pasagerii care vor circula cu trenul vor putea, în curând, să-și cumpere biletul direct din tren în urma implementării unui sistem informatic.

Impelmentarea acestui sistem informatic are ca scop reducerea numărului de călătorii frauduloase, iar potrivit directorului de Strategie al CFR Călători, Adrian Vlaicu, proiectul se află deja în testare pe cele patru trenuri de viteză, spre litoralul Mării Negre.

Potrivit conducerii CFR Călători, seful de tren va avea o tabletă (conectată la Internet) și o imprimantă termică care-i va permite să emită legitimații de călătorie direct în tren.

Datele salvate pe tabletă vor putea fi transmise către serverul central al CFR Călători, astfel încât conducerea CFR Călători va putea afla informații în timp real asupra numărului de legitimații de călătorie vândute pe o anumită rută. Scopul principal al implementării acestui proiect este de a reduce numărul călătoriilor frauduloase.

Acest sistem va fi implementat, pentru început, pe trenurile InterRegio, urmând ca ulterior să fie implementat și pe trenurile de tip Regio.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER