Naţional
Încă o persoană a murit din cauza RUJEOLEI. Numărul total al deceselor a ajuns la 23

Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișInstitutul Naţional de Sănătate Publică anunţă că încă o persoană a murit din cauza rujeolei, astfel numărul deceselor a ajuns la 23, cei mai mulţi fiind copii nevaccinaţi. În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 230 de cazuri noi, judeţul Caraş Severin fiind cel mai afectat.
„Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 28.04.2017 este 5119, din care 23 de decese (7 în jud. Timiş, 5 în jud. Arad, 5 în jud. Dolj, 3 în jud. Caraş Severin, 1 în jud. Călăraşi, 1 în jud. Satu Mare şi 1 în Bucureşti). S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 38 de judeţe”, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul INSP.
Cel mai afectat judeţ este Caraş Severin, unde peste 960 de persoane s-au îmbolnăvit de rujeolă. În Timiş sunt 950 de persoane bolnave, iar în Arad, peste 830.
Din numărul total de bolnavi, mai bine de jumătate, adică peste 2.800 de persoane, sunt copii cu vârsta până în 4 ani, iar alţi 870 de copii îmbolnăviţi au între 5 şi 9 ani.
Ministerul Sănătăţii explică faptul că lipsa vaccinării a fost cauza principală a izbucnirii epidemiei de rujeolă la noi în ţară, în toamna anului trecut.
Sursa – Mediafax.ro
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!