Ştiri din zonă
Încă un accident rutier în care un parapet a „secționat” o mașină a avut pe raza localității Uriu – FOTO
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație tras la indigo, a avut loc în această dimineață, puțin după ora 10, pe raza localității Uriu. În accident a fost implicat un bărbat în vârstă de 65 de ani domiciliat în Oradea.
Potrivit primelor informații, un conducător auto care se deplasa pe direcția Bistrița – Dej, între localitățile Cristeștii Ciceului și Uriu, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit violent de parapetul situat pe marginea drumului. În urma impactului, parapetul a pătruns în mașină, dar din fericire fără să-l atingă pe conducătorul autoturismului.
La fața locului a fost trimisă o ambulanță care l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la spital. Victima s-a ales cu mai multe traumatisme care, din fericire, nu îi pun acestuia viața în pericol.
ACTUALIZARE IPJ BN: „Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Oradea, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism în direcţia de mers Beclean-Dej, între localităţile Cristeştii Ciceului şi Uriu, pe fondul neatenţiei, a părăsit partea carosabilă şi a colizionat parapetul de protecţie amplasat pe marginea carosabilului.
Din accident a rezultat, vătămarea corporală a conducătorului auto.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița Năsăud.
Vă reamintim, un accident de circulație asemănător a avut loc duminică seara, pe raza localității Coldău, când un autoturism de teren, înmatriculat în județul Alba, care circula dinspre Beclean spre Dej, a intrat în parapetul de pe marginea drumului. În urma impactului, parapetul a pătruns în autoturism cauzând decesul celor două persoane aflate în interior – conducătorul autoturismului și un pasager. Cei doi bărbați se întorceau de la o nuntă care a avut loc în Vatra Dornei. Mai multe detalii puteți afla aici!