Conectează-te cu noi

Eveniment

Incendii de vegetație în tot județul. ”Renunțați la igienizarea terenurilor prin incendiere!”

Publicat acum

pe

Pompierii militari au intervenit în ultima săptămână, inclusiv în Dej, pentru a stinge peste 20 incendii de vegetație uscată, adică jumătate din totalul incendiilor de acest fel, înregistrate de la începutul anului.

Reamintim cetățenilor faptul că modul incorect de a igieniza terenurile agricole reprezintă una dintre cauzele incendiilor ce pot provoca pierderi materiale însemnate sau chiar adevărate tragedii.

Pompierii clujeni au intervenit pentru a opri propagarea flăcărilor ce au cuprins vegetația uscată din localitățile Cluj-Napoca, Dej, Turda, Florești, Băișoara, Leghia, Nireș, Luna, Cheia, Nădășelul, Corpadea, Șaula și Buru. Intervenția pompierilor este necesară în aceste cazuri pentru a evita extinderea flăcărilor la zonele împădurite, imobilele sau bunurile materiale aflate apropierea terenurilor aprinse și apoi lăsate nesupravegheate.

Peste 100 de hectare de vegetație uscată au fost mistuite de flăcări, iar aproape toate au avut la bază ca și cauza probabilă: utilizarea focului deschis de către persoane neidentificate.

Din fericire, nu au existat victime, iar dacă focul nu ajuns să cuprindă și locuințe asta se datorează intervenției prompte a pompierilor.

Incendiile de vegetație sunt un pericol ce trebuie conștientizat!

Arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amenzi de până la 2.500 lei.

Arderea miriștilor, vegetației uscate şi resturilor vegetale se efectuează numai după obținerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul autorităților publice locale sau persoana desemnată în acest sens și cu respectarea următoarelor reguli și măsuri pentru utilizarea focului deschis:

1. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă;

2. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie (gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare;

3. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurând supravegherea permanentă a arderii și stingerea jarului după terminarea activității;

4. Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  • condiții meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetației uscate şi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 m;
  • desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER