Eveniment
INCENDIU în Jichișu de Jos, la un atelier. Au ars mai multe utilaje, de ce la ce au pornit flăcările – FOTO
Publicat acum
8 lunipe

Un incendiu a izbucnit azi-noapte, puțin după ora 1, la un atelier de prelucrare a lemnului situat în localitatea Jichișu de Jos.
În urma apelului la 112, la fața locului au fost mobilizate imediat două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, precum și un echipaj SMURD.
”Incendiul s-a manifestat generalizat la atelier, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. De asemenea, în imediata apropiere era depozitată o cantitate considerabilă de îngrășământ chimic, existând riscul ca focul să se extindă”, a precizat ISU Cluj.
Pompierii au localizat incendiul și l-au stins în limitele găsite. Au ars însă diferite utilaje depozitate în interior.
”Din fericire, pe parcursul misiunii nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale, iar incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui horn izolat necorespunzător față de materialele combustibile. Pompierii au revenit la bază în jurul orei 04.20”, mai arată ISU.



Citește și:

A rămas fără permis după o manevră făcută sub ochii polițiștilor din Dej. Oamenii legii au pornit imediat după el – VIDEO

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați












