Ştiri din zonă
INCENDIU în localitatea DOBRIC! O persoană a fost transportată la spitalul din Beclean – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
Un incendiu a izbucnit duminică dimineața la o casă din localitatea bistrițeană Dobric. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică.
Potrivit primelor informații, incendiul se manifesta la acoperișul unei locuințe din localitatea Dobric, existând riscul ca flăcările să se extindă și la un grajd situat în imediata apropiere.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim-ajutor, SVSU Căianu Mic, dar și polițiștii.
Proprietara casei a suferit un atac de panică, fiind transportată la Spitalul Orășenesc Beclean pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Din fericire, pompierii au reușit să lichideze incendiul și să limiteze pagubele materiale.

Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO














