Conectează-te cu noi

Eveniment

INCENDIU în Sâmboleni. Noapte albă pentru pompierii din Dej – FOTO

Publicat acum

pe

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost solicitați, noaptea trecută, să stingă un incendiu care s-a manifestat la o casă din localitatea Sâmboleni, comuna Cămărașu.

Alarma s-a dat în jurul orei 22:36, iar la fața locului s-au deplasat echipajele Punctului de Lucru Mociu. Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de 80 mp. Totodată, flăcările au afectat și două încăperi, existând posibilitatea ca acestea să se extindă la o anexă gospodărească și la o altă casă situată în aceeași gospodărie. Drept urmare, s-a luat decizia ca forțele sa fie suplimentate cu o autospecială de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca și una de la Dej.

Între timp, pompierii au reușit să se racordeze la un hidrant situat în apropiere și nu a mai fost nevoie de celelalte autospeciale. În plus, aceștia au împiedicat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Paramedicii SMURD au evaluat o femeie de 80 de ani, însă nu a fost necesar transportul la spital.

Cel mai probabil, incendiul a pornit de la jarul căzut din sobă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER