Eveniment
INCENDIU la o casă din Dej. Acoperișul și podul, afectate de flăcări – FOTO
Publicat acum
10 secundepe

Un incendiu a izbucnit azi-noapte, în jurul orei 03:10, la o casă de pe strada Bucovinei din municipiul Dej.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dej cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, trimisă preventiv.
”Incendiul s-a manifestat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, afectând și bunurile aferente dintr-un pod, precum și tavanul unei camere. Forțele noastre au stins incendiul în limitele găsite, iar pe parcursul intervenției nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui coș de fum deteriorat, pompierii finalizând misiunea la ora 06.20”, a precizat ISU Cluj.













