Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

INCENDIU VIOLENT lângă Beclean! O persoană a fost găsită inconștientă de către pompieri – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un incendiu violent a izbucnit miercuri dimineața, în jurul orei 9:00, la o cabana din lemn situată pe raza localității bistrițene Săsarm, lângă Beclean.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

Pompierii au găsit în momentul în care au pătruns în locuința cuprinsă de flăcări un bărbat în vârstă de 71 de ani, inconștient, cu arsuri de gradul 1 și 2, pe mai mult de jumătate din suprafața corporală.

Acesta a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD, a fost stabilizat, intubat, iar ulterior a fost transportat la UPU – SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale.

După o luptă cu flăcările timp de aproape o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat.

Pagubele materiale sunt uriașe, cabana din lemn, cu un regim de înălțime parter+mansardă, a ars în totalitate.

Urmează acum ca pompierii să stabilească cauzele exacte care au dus la producerea incendiului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER