Conectează-te cu noi

Naţional

Începe Postul Crăciunului. Tradiții și obiceiuri

Publicat acum

pe

Astăzi începe Postul Crăciunului, cunoscut ca Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos sau Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului. Acesta durează 40 de zile, până la 24 decembrie.

În Postul Naşterii Domnului, timp de 40 de zile, credincioşii respectă o serie de reguli stabilite pentru această perioadă ce amintește de postul patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Aşa cum aceştia au postit în vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine să întâmpinăm şi noi naşterea lui Hristos.

Începând cu prima zi a postului, nu se mai fac nunţi și nici petreceri până după Anul Nou.

Postul înseamnă trecerea printr-o perioadă de rugăciune, căinţă şi mărturisire a păcatelor de înfrânare, de răbdare şi de iertare.

Potrivit obiceiurilor religioase, în Postul Crăciunului nu se consumă carne, ouă şi brânză. În zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare atât la untdelemn cât şi la vin.

Sâmbătă şi duminică, până pe 20 decembrie, se poate consuma ulei, vin şi peşte.

Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consuma untdelemn şi vin.

Prima zi a postului Crăciunului cuprinde numeroase rituri de purificare. Resturile provenite de la cina din această seară sunt strânse în faţa de masă şi aruncate, cu faţa la răsărit, păsărilor cerului. De Lăsata Secului nu se coase, nu se țese și nu se toarce pentru a feri gospodăria de rele. În această zi femeile pregătesc turte din mălai și dau de pomană. Se spune că dacă dai ceva cu împrumut în această zi, se vor înmulți lupii și că vasele folosite trebuie spălate și așezate cu gura în jos, pe masa în noaptea de dinaintea postului, pentru a goni spiritele care vor să intre în casă.

Tot azi, în mod ritualic, femeile spală cămăşile, feţele de masă şi aşternuturile ca să rămână tot anul curăţite. Ciobanii ţin posturile să nu li se prăpădească turma, ca oile lor să fie ferite de fiarele sălbatice şi să nu-şi piardă cărarea.

Tradiţia spune că fetele bătrâne care practică postul negru în această zi se vor căsători în anul următor, după Paşte, iar în multe zone ale ţării, fetele necăsătorite participă la ritualul „Bătutul pernelor” care ar aduce mai repede ursitul în viaţa tinerei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER