Conectează-te cu noi

Sport

INCREDIBIL: Unirea Dej – Steaua București 2-3. Gazdele au avut 2-0!! – FOTO

Publicat acum

pe

Echipa de volei Unirea Dej a fost învinsă cu 3-2, pe teren propriu, de Steaua București, în prima etapă a Diviziei A1. Zicala ”2-0 e cele mai periculos scor” s-a confirmat încă o dată, în Sala Sporturilor, după ce gazdele au avut acest avantaj, dar bucureștenii au egalat și s-au impus în decisiv.

Meciul – programat în această după-amiază cu începere de la ora 18 – a contat pentru prima etapă a noului sezon competițional. Marius Dascălu și Tibi Szilagyi au trimis pe teren o echipă formată din trei jucători vechi – Coasă, Mihălescu, Suson – și trei noi – Florea, Grigoraș și Magdaș, alături de libero-ul Kantor.

După un început echilibrat de confruntare (3-2, 4-5, 8-7 – cu mențiunea că nu mai există time-out tehnic, 9-9, 11-9, 13-13), oaspeții au preluat conducerea (20-21), însă dejenii s-au mobilizat (22-21, 23-22) și Andrei Mihalescu a punctat decisiv pentru 25-23 (1-0), modificând tabela în dreptul seturilor.

Cele două echipe nu s-au distanțat prea tare nici în prima parte a actului secund (2-2, 4-3, 7-7, 10-11, 13-13), dar gazdele au apăsat pedala de accelerație (16-14, 20-17, 22-18) și nu le-au mai dat nicio șansă adversarilor până la final, impunându-se cu 25-19 (2-0).

Dejenii au dat senzația că s-au relaxat la 2-0 (9-8, 12-12, 12-14) și steliștii – fiind la un pas de înfrângere – au strâns rândurile, au preluat frâiele partidei (20-21, 21-23) și și-au adjudecat setul cu 25-22 (2-1). Uniriștii au început promițător actul patru (5-4, 8-5, 11-9), numai că bucureștenii nu s-au dat bătuți, au turat motoarele și au egalat la doi la seturi, la o diferență de 7 puncte (18-25/ 2-2).

Decisivul a fost interzis cardiacilor. Amândouă formațiile au dat tot ce au avut mai bun pentru a pune mâna pe victorie, dar bucureștenii au avut mai multă luciditate și la capătul a 136 de minute de joc s-au impus cu 20-18, câștigând meciul cu 3-2. În urma acestui rezultat, Unirea Dej se alege cu un singur punct, dar se poate spune că a pierdut trei.

Pentru Unirea Dej urmează meciul cu ”U” Cluj din Cupa României. Partida este programată miercuri, de la ora 18, în Sala Sporturilor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER