Conectează-te cu noi

Naţional

INFORMARE METEO! Sunt anunțate ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină

Publicat acum

pe

Până marți, la ora 23:00, toată ţara se află sub informare meteo de vreme instabilă. Vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină, se arată în prognoza meteo. Este risc mare de inundaţii în aproape toată ţara, iar ploile nu se vor opri nici în zilele următoare.

Luni, vremea va fi instabilă în regiunile sudice, estice şi centrale, dar şi în zonele de munte. Mai ales după-amiaza şi seara, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, 30…35 l/mp, iar riscul de inundaţii se va menţine ridicat, se arată în prognoza meteo a zilei. În restul ţării, astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici. Temperaturile vor urca până la 33 de grade în Câmpia de Vest.

Marți, aversele vor apărea după-amiaza şi seara, în sud, în centru şi la munte. Vor fi tunete, fulgere, vânt şi izolat, grindină, iar cantităţile de apă vor fi local, mai însemnate. Ploi vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului. De miercuri, vremea va deveni deosebit de caldă, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile vor avea valori în jur de 35 de grade Celsius. Vor fi averse, în special la deal şi la munte, iar joi, acestea vor cuprinde şi regiunile sudice şi pe cele sud-estice.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER