Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Inspectorii ANSVSA, amenzi de peste 120.000 de lei în județul Cluj. Ce nereguli au descoperit

Publicat acum

pe

În perioada 22 decembrie 2016 – 10 ianuarie 2017, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au verificat 2.704 de unităţi de producție şi comercializare de produse alimentare. Doar în județul Cluj au fost date amenzi în valoare de 121.200 lei.

Neregulile constatate la nivel național au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 181 de amenzi contravenţionale, 4 unităţi au primit ordin de suspendare a activităţii, iar în cazul altor 12 s-a decis interzicerea activităţii.

Valoarea totală a amenziilor se ridică la 397.470 de lei, iar cantitatea de produse alimentare confiscate depăşeşte 4 tone.

Verificările inspectorilor au vizat: târguri de animale, pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, unităţi de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi de tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.).

În județul Cluj au fost aplicate amenzi în valoare totală de 121.200 de lei, printre principalele nereguli constatate de inspectori numărându-se: neîntreținerea în condiții de igienă corespunzătoare a spațiilor de depozitare, producție și desfacere a produselor alimentare și/sau utilajelor folosite la manipularea acestora; etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare destinate comercializării directe către consumatorul final; depozitare necorespunzătoare a materiilor prime, semifabricatelor sau produselor finite în unitățile supuse controlului sanitar veterinar, dar și materii prime folosite în procesul de fabricație cu termen de valabilitate depășit.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER